Teatrul de Păpuşi „Prichindel”. 8 actori, 6 oameni care lucrează pentru scenă, 3 persoanepentru marketing, 4 responsabili de bani, de acte și de echipă și 5 inși care se ocupă de aprovizionare, producție și administrație. Mai pe scurt, aceasta este „familia” teatrului de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia.
Publicul țintă este reprezentat de copii, bineînțeles. Cu o vechime de peste jumătate de veac, acesta a realizat numeroase spectacole, a participat la o mulțime de festivaluri din țară și în afara granițelor și s-a implicat activ cu ocazia multelor evenimente de peste an (1 decembrie, 1 iunie, serbări școlare, sărbători, etc.). De asemenea, sunt spectacole și pentru celelalte categorii de vârstă, nu doar pentru copii.
Teatrul are colaborări cu toate instituțiile din acest domeniu din țară, precum alte teatre (Teatrul „Ţăndărica” din Bucureşti, Teatrul „Gong” de la Sibiu, Teatrul „Puck” din Cluj Napoca, etc.) sau universități (Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş, ș.a.). Acestea se concretizează prin festivaluri, schimburi de experiență sau turnee.
Întoarce-te și tu în lumea copilăriei, mergând la un spectacol de păpuși, marca „Prichindel”!
Timp mediu petrecut
Program:
Spectacolele încep de regulă la orele 10 sau 11 și cel mai bine verifici pagina web a teatrului pentru actualizarea programului.
Adresă și contact:
str. Andrei Mureșanu nr. 3, mun. Alba-Iulia, jud. Alba
Email:
teatrul_de_papusi@yahoo.comWebsite:
http://www.teatrulalba.ro/Contactează:
Vezi telefonSângeorz-Băi este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe meleagul bistrițean.
Castelul contelui Bethlen de la Arcalia este unul dintre cele mai cunoscute de pe teritoriul bistrițean.
Locul preferat de vânătoare al lui Ceauşescu din județul Bistrița-Năsăud se află în Munții Călimani, într-o pădure unde este cabana de la Dealul Negru.
Valea Vinului este singura localitate din Parcul Național Munții Rodnei .
Parcul Național Munții Rodnei se află pe teritoriul județelor Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Pianu de Jos nu are cel mai mare pian din țară, dar are cel mai mare teren natural de golf din România.
Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” are o suprafață de 21 de hectare și cu peste 12.000 de specii de arbori, fiind înființat în 2001.
Mănăstirea Oașa, aflată la peste 1200 metri altitudine, în Munții Șureanu, între păduri de conifere și la destui kilometri depărtare de prima așezare omenească.
Izbucul Tăuzului are o suprafață de circa un hectar, aflându-se pe aria teritoarială a comunei Arieșeni, satul Hodobana din Munții Bihorului
Rezervaţia Detunatele din Munţii Apuseni este un alt loc mirific al județului Alba.
Peştera Huda lui Papară se află în Masivul Bedeleu, în grupa Munților Trascău, fiind în topul destinațiilor la superlativ din Apuseni.
Transfăgărășanul este cunoscut ca cea mai spectaculoasă rută care străbate Carpații Meridionali (DN7C), fiind botezat „drumul din nori”.