Cheile Dâmbovicioarei se înscriu pe lista celor mai frumoase și sălbatice chei din țară, reprezentând o atracție însemnată a județului Argeș.
Fac parte din Masivul Piatra Craiului, întinzându-se pe o suprafață de circa doi kilometri.
Pereții calcaroși înalți de peste 200 de metri, peșterile de pe cuprinsul acestora, văile abrupte sau cascadele pitite constituie tot farmecul zonei. Dacă sunt privite de sus, cheile seamănă cu un canion pietros, calcaros, de-a lungul căruia curge lin șoseaua din asfalt.
E un loc unde poți alege să faci o drumeție, să vizitezi obiectievele naturale pe care le adăpostesc Cheile sau măcar să faci o mică plimbare pentru a te putea bucura de frumusețea lor.
Prin urmare, cu siguranță trebuie să se afle în planul tău de călătorie și să-ți propui să le vezi!
Timp mediu de vizitare
Program:
Adresă și contact:
com. Dâmbovicioara, jud. Argeș
Parcul Central din Turnu Măgurele este locul unde aleg să se plimbe cei mai mulți locuitori ai orașului, fiind în același timp și una dintre atracțiile acestuia.
Cetatea medievală Turnu este situată în apropierea municipiului Turnu Măgurele.
Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” (27 iulie) din Siliştea-Gumeşti este unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale pe pe întreg cuprinsul județului Teleorman.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (29 iunie) este un alt locaș impozant din Alexandria și datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Aria naturală și lacul Suhaia formează împreună o adevărată rezervație unde și-au făcut cuib o mulțime de păsări.
Mănăstirea Coșoteni poartă hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (26 octombrie) și datează din secolul al XVII-lea.
Opera Națională București a fost ridicată în anul 1953 și reprezintă una dintre instituțiile simbolice ale culturii din capitală.
Hanul lui Manuc este mai vechi decât Hanul cu tei, fiind construit în 1808 în stilul fortărețelor, în apropiere de Curtea Domnească.
Hanul cu Tei este un alt obiectiv specific Bucureștiului de altădată.
Parcul Cişmigiu mai este cunoscut și ca Grădina Cișmigiu, fiind unul dintre cele mai distinse și faimoase locuri unde pe vremuri obișnuiau să vină cei înstăriți.
Mănăstirea Stavropoleos se află în Centrul Vechi al Bucureștiului, iar biserica este reprezentativă pentru stilul arhitectural brâncovenesc.
Muzeul Național de Artă al României se numără printre cele mai prestigioase instituții de cultură ale țării, fiind în același timp cel mai mare muzeu de artă din România.