Castelul Ghika (Ghica) se află pe teritoriul comunei Dofteana, fiind un alt exemplu de clădire grandioasă și elegantă a județului Bacău, ce datează tot din secolul al XIX-lea. Inițiativa construirii castelului a aparținut lui Nicolae-Ghica Comănești (1875-1921), om politic și explorator, însă tatăl lui a fost mai faimos decât el în domeniul explorării. Scopul construcției era de reședință de vacanță, unde familia nobiliară venea pentru vânătoare și relaxare. Planurile au fost realizate de un arhitect italian, ceea ce putem observa și din stilul romantic al arhitecturii. O dată cu cel de-Al Doilea Război Mondial, castelul este ocupat de armata sovieticilor și, ulterior, naționalizat. Acesta este și începutul decăderii lui. În cele din urmă, după mai multe licitații ajunge să fie vândut. În prezent anexa castelului a fost transformată în pensiune, parcul și lacul puse la punct și efectuate lucrări de reabilitare în privința clădirii principale. Este disponibil pentru a fi vizitat, cât și închiriat pentru diverse evenimente.
Așa că, adaugă-l și tu în plan!
Timp mediu de vizitare
Program:
Adresă și contact:
aleea Conacul Ghika, sat Dofteana, com. Dofteana, jud. Bacău
Website:
http://www.dofteanapark.roContactează:
Vezi telefonBiserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.
Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.
Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).
Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.
Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.