Pasul Tihuța, cunoscut și ca Pasul Bârgău, este zilnic străbătut de zeci sau mii de mașini, mai mari ori mai mici, cu oameni care călătoresc de voie sau de nevoie. Oricare dintre aceste variante ar fi, traseul este anevoios și dificil pentru șoferi. Trecătoarea se află la peste 1200 de metri altitudine și face legătura între cele două regiuni ale României, Moldova și Transilvania. Traseul cu pricina coincide cu DN17 și chiar dacă le dă emoții celor care-l parcurg, el se revanșează cu peisaje unice, atracții turistice și aer proaspăt. De asemenea, drumul faimos care trece prin Carpații Orientali adună parcă la taifas un trio al munților Călimani, Rodnei și ai Șuhardului. În zona pasului Tihuța îți stă la dispoziție și stațiunea Piatra Fântânele, unde în sezonul rece poți veni să schiezi. Iar obiectivul- cheie de aici îl constituie clădirea hotelului Castel Dracula, construit în perioada anilor '80 după descrierea din celebrul roman „Dracula”, scris de Bram Stoker.
Dacă până acum nu ai ajuns pe aceste meleaguri, acum e timpul să o iei din loc!
Timp mediu de vizitare
Program:
Adresă și contact:
E58, com. Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud
Sângeorz-Băi este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe meleagul bistrițean.
Castelul contelui Bethlen de la Arcalia este unul dintre cele mai cunoscute de pe teritoriul bistrițean.
Locul preferat de vânătoare al lui Ceauşescu din județul Bistrița-Năsăud se află în Munții Călimani, într-o pădure unde este cabana de la Dealul Negru.
Valea Vinului este singura localitate din Parcul Național Munții Rodnei .
Pianu de Jos nu are cel mai mare pian din țară, dar are cel mai mare teren natural de golf din România.
Teatrul de Păpuşi „Prichindel”. 8 actori, 6 oameni care lucrează pentru scenă, 3 persoanepentru marketing, 4 responsabili de bani, de acte și de echipă și 5 inși care se ocupă de aprovizionare, producție și administrație.
Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” are o suprafață de 21 de hectare și cu peste 12.000 de specii de arbori, fiind înființat în 2001.
Mănăstirea Oașa, aflată la peste 1200 metri altitudine, în Munții Șureanu, între păduri de conifere și la destui kilometri depărtare de prima așezare omenească.
Izbucul Tăuzului are o suprafață de circa un hectar, aflându-se pe aria teritoarială a comunei Arieșeni, satul Hodobana din Munții Bihorului
Rezervaţia Detunatele din Munţii Apuseni este un alt loc mirific al județului Alba.
Transfăgărășanul este cunoscut ca cea mai spectaculoasă rută care străbate Carpații Meridionali (DN7C), fiind botezat „drumul din nori”.