înapoi

Rezervația de dune marine din Agigea

Rezervația de dune marine din Agigea a fost descoperită și înființată de zoologul și specialistul în fauna Mării Negre, Ioan Borcea (1879-1936). În anul 1926 acesta inaugura Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, unde a fost și director până la moartea sa. Peste doi ani urma înființarea rezervației. Datorită faptului că acesta a fost profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (unde a și învățat ca student), în cadrul Facultății de Științe, din 2004 rezervația se află sub ocrotirea instituției. Este singura suprafață cu dune marine care s-a păstrat de pe litoralul Mării Negre, formându-se în mod natural datorită nisipului purtat de vânt. Aici trăiesc peste 300 de specii rare de plante, întâlnite de obicei în zonele nisipoase, opt specii de mușchi marini și renumita broască țestoasă dobrogeană- protejată și ea prin lege. Tocmai acest lucru îi crește atractivitatea și a devenit în timp o curiozitate și pentru turiști.

Așa că, vino și tu să te minunezi de acest fenomen!

Adaugi "Rezervația de dune marine din Agigea " în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 15 atracții turistice din Constanța?
Reviews
  • O mică oază de verdeață în apropierea portului. In afară de zona verde sălbatică, mai puteți vedea acolo un interesant muzeu, și o macheta a Marii negre…
  • Super multumit,curat și linistit
  • Interesant. Pacat ca era inchis ..
  • Doar caini agresivi si nimeni care sa te intampine, desi am intrat in interior, si am stat si 15 minute in masina, cu speranta ca poate apare cineva.
  • Locuri frumoase! Ar merita mai multe fonduri pentru a le pune în valoare!
1h

Timp mediu de vizitare

Program:

  • Duminică Nonstop
  • Luni Nonstop
  • Marți Nonstop
  • Miercuri Nonstop
  • Joi Nonstop
  • Vineri Nonstop
  • Sâmbătă Nonstop

Adresă și contact:

DJ 39A, com. Agigea, jud. Constanța

Website:

www.bio.uaic.ro/agigea/ro_index.html

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Dobrogea:

Iți recomandăm în Tulcea următoarele locații :

Teatru la Centrul Cultural Jean Bart din Tulcea

Teatru la Centrul Cultural Jean Bart din Tulcea

Centrul Cultural Jean Bart din Tulcea (CCJBT) este una dintre cele mai importante clădiri ale orașului, adăpostind sub umbrela sa trei instituții distincte: Centrul de Cercetare, Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, Teatrul „Jean Bart”, plus Școala Populară de Arte și Meserii.

Rezervaţia naturală Beidaud

Rezervaţia naturală Beidaud

Rezervaţia naturală Beidaud este situată în comuna cu același nume și se întinde pe o suprafață ce măsoară peste 1000 de hectare.

Limanul Traian

Limanul Traian

Lacul sau Limanul Traian se află pe teritoriul comunei Cerna și mai este cunoscut ca Lacul Cerna.

Rezervaţia Dealul Bujorului din Cuciurova

Rezervaţia Dealul Bujorului din Cuciurova

Rezervaţia Dealul Bujorului din Cuciurova se află pe lista celor mai frumoase și prețioase arii floristice din țară.

Muzeul de Artă Orientală din Babadag

Muzeul de Artă Orientală din Babadag

Muzeul de Artă Orientală din Babadag este unul dintre obiectivele pe care probabil te-ai aștepta să existe în acest oraș, mai ales dacă arunci o privire la istoria regiunii.

Cetatea Halmyris

Cetatea Halmyris

Cetatea Halmyris este situată pe aria localității Murighiol din comuna cu nume omonim.

Iți recomandăm în Constanța următoarele locații :

Stațiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia este cea mai mare de pe litoral, pe locul al doilea urmând Eforie.

Stațiunea Eforie Nord

Stațiunea Eforie Nord

Stațiunea Eforie Nord este destinată atât pentru turiștii iubitori de mare, cât și celor care au nevoie de tratamentele puse la dispoziție de zona balneară de lângă lacul Techirghiol.

Stațiunea Costinești

Stațiunea Costinești

Stațiunea Costinești este o altă destinație renumită de pe litoralul Mării Negre, fiind în mod special preferată de categoria turiștilor tineri.

Stațiunea Vama Veche

Stațiunea Vama Veche

Stațiunea Vama Veche se află pe teritoriul comunei Limanu și este una dintre cele mai cunoscute destinații maritime.

Peștera Sfântului Andrei

Peștera Sfântului Andrei

Peștera „Sfântului Andrei” (30 noiembrie) este una dintre cele mai frumoase și concrete mărturii ale creștinismului de pe pământul românesc, aflându-se printre primele locașuri creștine.

La teatru în Constanța

La teatru în Constanța

Teatrul „Ovidius” sau Teatrul de Stat din Constanța (TSC) este una dintre cele mai de seamă instituții de cultură ale orașului.