înapoi

Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos din Galaţi

Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos din Galaţi este una dintre atracțiile religioase ale orașului. Grandoarea și frumusețea ei arhitecturală muntenească au fost proiectate de unii dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai secolului al XX-lea, Petre Antonescu şi Ştefan Burcuş. Edificiului i s-au pus bazele în anul 1906, fiind prezenți prințul Ferdinand și principesa Maria, împreună cu episcopul vremii, Pimen Georgescu. Construirea s-a desfășurat până în 1917, dar cele două cutremure (din 1940 și 1977) o afectează grav, intrând într-un amplu proces de restaurare. Este resfințită de două ori, în 1957, apoi în 2006 la prăznuirea unui secol de când se pusese piatra de temelie. Poartă două hramuri: „Sfântul Nicolae” (6 decembrie) și „Sfântul Andrei” (30 noiembrie). Aici se află moaștele a mai multor sfinți, precum cele ale ocrotitorilor catedralei, ale Sfântului Haralambie și alții. 

Așa că, pune și tu acest obiectiv în planul tău de călătorie și viziteaz-o!

Adaugi "Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos din Galaţi " în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 15 atracții turistice din Galați?
Reviews
  • Intrii cu problemele de zi cu si si aflii cu cine sa votezi pana iesi
  • Este Catedrala Arhiepiscopală a orașului Galați , casa lui Dumnezeu unde ne rugăm pentru sănătate , mântuirea noastră ! Astăzi la ora 11,40 a fost adusă Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam ! Doamne ajută ! Amin !
  • Un loc de rugăciune.
  • Un loc foarte frumos pe care îl recomand la toată lumea
  • Slujbele arhieresti sunt deosebite,fata de bisericile de enorie. Mergeți macar odata duminica de la ora 9,nu mai tarziu sa prindeti slujea de la început.
45min

Timp mediu de vizitare

Program:

  • Duminică 08:00 - 20:00
  • Luni 08:00 - 20:00
  • Marți 08:00 - 20:00
  • Miercuri 08:00 - 20:00
  • Joi 08:00 - 20:00
  • Vineri 08:00 - 20:00
  • Sâmbătă 08:00 - 20:00

Adresă și contact:

strada Domnească, nr. 104, Galați

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.