înapoi

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești se află în comuna Tudor Vladimirescu și localitatea cu nume omonim, fiind considerată una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din zona dunăreană. Inițiativa ridicării locașului i-a aparținut viitoarei maicii starețe Veronica, pe atunci sora Lica, în anul 1938. Ea a avut o vedenie în care a primit acest gând de la Dumnezeu, pe care ulterior l-a concretizat, deși avea frageda vârstă de 16 ani. Planul a fost proiectat de către arhitectul Ion Berechet, după modelul mănăstirii românești Podromu din Muntele Athos. Printre primii ctitori se numără și regele Mihai. Finalizată în 1943 și sfințită pe 15 august 1991, poartă hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Izvorul Tămăduirii”. Între 1955-1990 a fost închisă de regimul comunist, maica stareță fiind silită la închisoare. Pictura neo-bizantină, stilul moldovenesc al construcției și muzeul cu peste 100 de icoane vechi sunt comoara mănăstirii. 

Prin urmare, vino și tu să le descoperi!

Adaugi "Mănăstirea Vladimirești" în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 15 atracții turistice din Galați?
Reviews
  • E foarte interesanta de văzut dar nu în plină pandemie !!!
  • E greu de descris în cuvinte, cine cunoaște istoria mănăstirii, stie despre ce vorbesc! Un loc plin de har!
  • Frumos,curat, liniște sufletească și multe flori
  • Curățenie , ordine interioara și linuste sufleteasca.
  • Un lăcaș foarte vizitat curat liniște
30min

Timp mediu de vizitare

Program:

  • Duminică Nonstop
  • Luni Nonstop
  • Marți Nonstop
  • Miercuri Nonstop
  • Joi Nonstop
  • Vineri Nonstop
  • Sâmbătă Nonstop

Adresă și contact:

comuna Tudor Vladimirescu, Galati

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.