Cheile Oltețului se alătură salbei generoase de chei de pe teritoriul gorjean, fiind situate în comuna Polovragi.
Începând cu anul 2000 face parte din rândul rezervațiilor naturale și a ariilor protejate prin lege.
Acestea s-au format datorită râului Olteț care de-a lungul vremii a săpat între Munții Căpățânii și Munții Parâng, rezultând cheile care au o lungime de un pic peste doi kilometri.
Rezervația omonimă ocupă circa 150 de hectare și face parte din sit Natura 2000, datorită zonei carstice erodată în perioada jurasicului (a doua etapă a mezozoicului).
Abrupturi calcarose, grote unde nu poate călca pasul de om, peste 400 de specii de plante sunt câteva din cele care pot fi observate în această zonă.
La fel ca în mai toate cheile, și aici se poate escalada și face alpinism.
În apropiere se poate vizita Peștera Polovragi și Mănăstirea Polovragi.
Așadar, fă și tu un 3 în 1 cu aceste destinații, alegând să le vizitezi în aceeași zi!
Timp mediu de vizitare
*240
Program:
Adresă și contact:
com. Polovragi, jud. Gorj
Rezervația de bujori sălbatici din Pădurea Călugărească, a Academiei din Stoicănești se întinde pe o suprafață de circa 50 de hectare.
Mănăstirea Strehareți este adăpostită de orașul Slatina și datează din secolul al XVII-lea.
Casa memorială „Iancu Jianu“ (1787-1842) din Caracal e singurul obiectiv din țară care a fost înființat în amintirea unui haiduc, singurul de origine nobilă din Oltenia.
Muzeul Județean Olt se află în reședința de județ și a fost inaugurat în anul 1952 sub denumirea de Muzeul Raional Slatina.
Teatrul Național din Caracal este unul dintre edificiile emblematice ale orașului.
Biserica și Curtea Domnească din Caracal sunt un alt exemplu de obiectiv istoric din județul Olt.
Stațiunea Voineasa se află în comuna omonimă, așezată pe Valea Lotrului, la poalele munților cu același nume.
Stațiunea Călimănești-Căciulata este o altă destinație turistică renumită din județul Vâlcea.
Cascada Apa Spânzurată este un alt obiectiv natural care atrage turiștii în județul Vâlcea.
Mănăstirea Hurezi se numără printre cele mai vestite așezăminte monahale de pe cuprinsul țării, reprezentative pentru stilul arhitectural brâncovenesc.
Lacul Gâlcescu este una dintre cele mai însemnate atracții naturale din cadrul Munților Parâng.
Muzeul de istorie din Râmnicu Vâlcea este adăpostit ca secție în cadrul Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”.