înapoi

Castelul Sturdza de la Miclăuşeni

Castelul Sturdza de la Miclăuşeni este una dintre cele mai frumoase clădiri ale județului Iași.

Denumirea localității este păstrată de la numele unui boier, Miclăuș, care a primit de la domnitorul Alexandru cel Bun o moșie în această zonă.

A fost construit un conac, ce apoi a rămas fraților Sturdza în secolul al XVII-lea, ca moștenire. Ulterior ei și-au împărțit averea, conacul ajungând în posesia lui Ioan Sturdza. El a decis reconstruirea lui, însă castelul propriu-zis a fost înălțat mai târziu, între secolele XIX-XX, cu multe eforturi, când Gheorghe Sturdza i-l dedica soției sale, Maria Ghica. Lucrările clădirii în stil neogotic s-au finalizat în 1904.

Apoi, în Primul Război Mondial este folosit ca spital, iar în cel de-al Doilea Război ajunge în posesia Ecaterinei Cantacuzino și a funcționat ca popas pentru soldați. Ulterior, aceasta îl donează Episcopiei Romanului și în timpul comunismului a fost centru de plasament pentru copiii cu handicap.

În prezent aparține de Mitropolia Moldovei, este restaurat și funcționează ca muzeu.

Așa că, vino și tu să-l vezi!

Adaugi "Castelul Sturdza de la Miclăuşeni" în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 125 atracții turistice din Iași?
Reviews
  • Castelul arata bine la exterior, se poate observa blazonul familiei, însă la interior nu a mai rămas foarte multe de văzut datorita distrugerii acestuia de către rusi și localnicilor temporari ai acestuia. Biletul include și prezentare a castelului de către un ghid, în timpul vizitei noastre Alin, care îți oferă informatii despre castel, familia Sturdza și viitoarele lucrări de restaurare. Speram sa vedem acest obiectiv restaurat și apreciat la adevărată lui valoare.
  • Exteriorul arată aproape perfect dar odată ce intri in castel o sa vezi cum stă să se dărâme. Castelul a fost donat mitropoliei care nu a făcut nimic ca să-l renoveze și urmează să cadă toată clădirea daca nu vor face ceva. Cu banii din bilete ar putea reconstitui castelul și tot sa le rămână ceva dar mai bine își mai cumpără un Mercedes decât să aibă grijă de o clădire veche. Rușine.
  • De a lungul timpului castelul a fost CAP spital de copii cu dizabilități, depozit. In timpul celui de-al doilea război mondial nemții, rușii și localnicii au furat tot. Castelul s-a degradat enorm mai ales în interior, dar nici exteriorul nu a scăpat. Nu se preocupă nimeni să-l restaureze. PACAT.
  • Multe locuri de parcare, parcul este frumos și bine îngrijit, mare si se poate respecta distanțarea socială fără probleme. Biletul de intrare este ieftin și ghidul de nota 10. Ca minus adaug starea de degradare destul de avansata a castelului. Păcat. Ghidul este cel care ii da viață și culoare.
  • Castelul in sine nu e chiar așa mare. Și nici extrem de spectaculos. Însă ghidul face toți banii. Cunoaște foarte multe informații, iar prezentarea pe care o face e foarte simpatica, strecurând glume foarte bune in tot ghidajul lui. Recomand cu căldură. O parte proasta e restaurantul. Preturile sunt astronomice, iar porțiile liliputane. Aveți grijă și la drumul de la intrare. E loc doar de o singura mașină. Daca va întalniti cu un vehicul din fata trebuie sa mergeți pe margine și e posibil sa atingeți pe sub mașină. In fine, per total recomand.

Intrare cu plată

15 lei/persoană
1h

Timp mediu de vizitare

*60

Parcare:

fără plată

* Parcare fără plată în curtea castelului.

Program:

  • Duminică 12:00 - 18:00
  • Luni Închis
  • Marți Închis
  • Miercuri Închis
  • Joi Închis
  • Vineri Închis
  • Sâmbătă 12:00 - 18:00
*

În cursul săptămânii, de marți până vineri, se poate vizita doar cu rezervare cu cel puțin 24h înainte. În perioada 14.12 - 11.01 castelul este închis.

Adresă și contact:

DJ nr. 208J, sat Miclăușeni, com. Butea, jud. Iași

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.