Catedrala Mitropolitană a Moldovei și Bucovinei se află pe lista celor mai renumite așezăminte religioase din țară.
Poartă trei hramuri: „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (14 octombrie), „Întâmpinarea Domnului” (2 februarie) și „Sfântul Mucenic Gheorghe” (23 aprilie) și a fost înălțată în stil renascentist între anii 1833-1887 la inițiativa domnitorului Mihail Sturdza.
Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în anul 1641 tocmai de la Constantinopol, în perioada domnitorului Vasile Lupu. Până în anul 1888 au fost adăpostite de Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Apoi, din cauza incendiului din acel an, acestea au fost mutate și păstrate până în prezent în catedrală. Prezența moaștelor sfintei în oraș, a minunilor săvârșite prin intermediul ei, au început să înmulțească pelerinajele oamenilor, iar ziua de hram să devină renumită în toate colțurile țării pentru numeroșii pelerini care vin în Iași.
Edificiul grandios a fost reabilitat recent în exterior, inclusiv curtea interioară.
Prin urmare, calcă-i și tu pragul cu prima ocazie!
Timp mediu de vizitare
*45
Program:
Program Muzeul Mitropolitan M-S - 10:00 - 17:00
Adresă și contact:
bd.Ștefan cel Mare și Sfânt, mun. Iași, jud. Iași
Website:
http://ansamblulmitropolitaniasi.ro/Contactează:
Vezi telefonBiserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.
Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.
Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).
Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.
Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.