înapoi

Spectacol la Casa de Cultură a Studenților Iaşi

Casa de Cultură a Studenților  este unul dintre locurile care abundă de studenți, fiind înființat în toamna anului 1957.

Poartă numele unui poet ieșean contemporan și este patronat de Ministerul Tineretului și Sportului. Deși poate aspectul exterior trădează vremurile în care a fost construit, aici au loc o sumedenie de activități, evenimente și proiecte culturale.

Cursurile de dans (modern sau popular), cluburile de fotografie, literatură, muzică sau scris, până la spectacole, proiecții de film sau festivaluri au scopul de a-i atrage pe tineri și de a-i motiva să se afirme. Bineînțeles că la unele evenimente sunt prezenți oameni din toate categoriile de vârstă, de obicei iubitori de cultură.

De pe scena Casei de Cultură s-au lansat cei din trupa umoristică „Divertis” și multe alte nume cunoscute în mediul actual românesc. 

Așadar, rezervă-ți un loc la un spectacol și inspiră un strop din spiritul studențesc ieșean!

Adaugi "Spectacol la Casa de Cultură a Studenților Iaşi" în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 125 atracții turistice din Iași?
Reviews
  • Instituție amplasată la poalele dealului Copou, arată bine atât în interior cât și în exterior, sunt prezentate spectacole de calitate ale trupelor din țară și din străinătate, posibilitati multiple de procurare a biletelor, se poate ajunge fără probleme cu autoturismul, tramvaiul și cu autobuzul. În perioada următoare sigur voi face poze pe care le voi adauga la această postare. Recomand!!!
  • Spectacol Tudor Gheorghe Tot ce-i românesc nu piere!
  • Dacă istoricul Nicolae Iorga spunea că nu ar trebui să existe român care să nu viziteze Iașul pentru că prin tot ce este, acest oraș poate fi considerat, pe drept cuvânt, un adevărat muzeu uriaș, în aer liber, tot așa credem că nu ar trebui să existe student la una dintre facultățile ieșene care să nu treacă pe la Casa de Cultură a Studenților pentru că adevărata viață studențească este implicit legată de acest locaș de cultură.
  • Tot ce ai nevoie pentru evenimente, concerte și activități studențești
  • O locație interesanta însă fără prea multe investiții. Dacă fac comparație cu teatrul, e net inferioara, însă am fost la vreo 5 concerte acolo și, una peste alta a fost bine. Vizibilitate bună doar cam îngrămădite scaunele. Mai ales la balcon.
2h

Timp mediu petrecut

Parcare:

fără plată

* Parcare fără plată cu aproximativ 70 locuri chiar în fața Casei de Cultură.

Program:

  • Duminică Închis
  • Luni 08:00 - 16:00
  • Marți 08:00 - 16:00
  • Miercuri 08:00 - 16:00
  • Joi 08:00 - 16:00
  • Vineri 08:00 - 16:00
  • Sâmbătă Închis

Adresă și contact:

str. Vasile Conta nr. 30, mun. Iași, jud. Iași

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.