Stațiunea Ocna Sibiului este o altă destinație potrivită pentru relaxare și tratament din județul Sibiu. A fost atestată documentar în secolul al XIII-lea, datorită exploatării de sare și în secolul al XIX-lea devine stațiune balneară. Aceasta este poziționată în partea de nord a Depresiunii Sibiului, pe valea Râului Vișa. La fel ca în cazul stațiunii Sovata, și aici tot lacurile sărate au făcut-o renumită. Doar că aici nu e lacul Ursu în frunte, ci lacul Brâncoveanu, care are cel mai înalt grad de salinitate de aici. De asemenea, mai sunt lacuri faimoase precum: lacul Ocna Pustie (Avram Iancu)- cel mai adânc, circa 130 metri, Lacul fără fund (Lemnelor)- monument al naturii, Rândunica, Auster, Inului (Pânzelor), etc. Turiștii își pot trata afecțiuni reumatice, ginecologice, locomotorii și altele, stațiunea fiind dotată cu resursele și procedurile teraputice necesare.
Plănuiește-ți și tu să vizitezi „litoralul Ardealului”!
Timp mediu de vizitare
Parcare:
fără plată
cu plată
Program:
Adresă și contact:
loc. Ocna Sibiului, orașul Ocna Sibiului, jud. Sibiu
Sângeorz-Băi este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe meleagul bistrițean.
Castelul contelui Bethlen de la Arcalia este unul dintre cele mai cunoscute de pe teritoriul bistrițean.
Locul preferat de vânătoare al lui Ceauşescu din județul Bistrița-Năsăud se află în Munții Călimani, într-o pădure unde este cabana de la Dealul Negru.
Valea Vinului este singura localitate din Parcul Național Munții Rodnei .
Pianu de Jos nu are cel mai mare pian din țară, dar are cel mai mare teren natural de golf din România.
Teatrul de Păpuşi „Prichindel”. 8 actori, 6 oameni care lucrează pentru scenă, 3 persoanepentru marketing, 4 responsabili de bani, de acte și de echipă și 5 inși care se ocupă de aprovizionare, producție și administrație.
Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” are o suprafață de 21 de hectare și cu peste 12.000 de specii de arbori, fiind înființat în 2001.
Mănăstirea Oașa, aflată la peste 1200 metri altitudine, în Munții Șureanu, între păduri de conifere și la destui kilometri depărtare de prima așezare omenească.
Izbucul Tăuzului are o suprafață de circa un hectar, aflându-se pe aria teritoarială a comunei Arieșeni, satul Hodobana din Munții Bihorului
Rezervaţia Detunatele din Munţii Apuseni este un alt loc mirific al județului Alba.
Transfăgărășanul este cunoscut ca cea mai spectaculoasă rută care străbate Carpații Meridionali (DN7C), fiind botezat „drumul din nori”.