Situl arheologic de la Cornești datează de peste trei milenii, adică din Epoca Bronzului. Aceasta este una dintre cele trei teorii formulate cu privire la trecutul și originea vechii cetăți fortificate de pe teritoriul comunei Orțișoara. Celelate două susțin că este fie capitala unui stat din perioada dominației avarilor (popor migrator din secolele IV-IX), fie capitala lui Attila (regele hunilor în secolul al V-lea). Se pare că ultima ar fi cea mai veridică, însă încă se fac cercetări. În prima jumătate a secolului al XX-lea au început săpăturile arheologice, care, ulterior au fost continuate în 2005. Situl se întinde pe un perimetru de 16 kilometri și este un punct de interes pentru arheologi, muzeologi sau profesori de la instituții germane, americane și britanice. Se dorește includerea sitului arheologic în cadrul UNESCO, dar și într-un circuit turistic, datorită valorii acestuia.
Tu însă îl poți include cu încredere în planul tău de călătorie și să faci o vizită până aici!
Timp mediu de vizitare
Program:
Adresă și contact:
com. Orțișoara, jud. Timiș
Mănăstirea Partoș este un așezământ care datează de la fianalul secolului al XVI-lea.
Parcul Rozelor este cunoscut și ca Parcul Trandafirilor, fiind un alt spațiu verde drag al timișorenilor.
Fabrica de bere este un alt obiectiv timișorean pe care poți să-l treci rapid în agendă!
Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara este unul dintre spațiile verzi preferate de timișoreni și nu numai.
Domul Romano-Catolic din Timișoara este un alt obiectiv maiestos din centrul orașului de pe Bega.
Cetatea Carașova se află în localitatea și Cheile cu același nume, fiind ridicată pe culmea Gradului.
Mănăstirea „Piatra Scrisă” din comuna Armeniș este un obiectiv religios care poartă în spate un istoric interesant.
Pârtiile din Munții Semenic și stațiunea montană cu același nume sunt o variantă potrivită mai ales pentru sezonul rece.
Muzeul Banatului Montan este unul dintre obiectivele turistice de seamă ale Reșiței.
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, aflat în Munții Anina, se întinde pe teritoriul a două orașe (Anina și Oravița) și a șase comune, având o suprafață de peste 36.000 de hectare.
Peștera cu oase o destinație valoroasă in județul Caraș-Severin, care se află lângă localitatea Anina.
Parcul Național „Porțile de Fier” face parte tot din Defileul (Clisura) Dunării, aflându-se în apropiere de Cazane.
Cazanele Dunării fac parte din Defileul Dunării și sunt împărțite în două sectoare: Cazanele Mici și Cazanele Mari.