Mănăstirea Vovidenia se află în localitatea Slava Rusă din comuna Slava Cercheză. Ceea ce o face specială e faptul că e unica mănăstire ortodoxă de pe teritoriul românesc și din lume unde trăiește o obște de maici de rit vechi. Poartă hramul „Icoana Maicii Domnului din Kazani”, care se serbează de două ori pe an: pe 8 iulie (21 iulie pe rit nou) și pe 22 octombrie (4 noiembrie). În secolul al XVII-lea aici se ridica un schit de lemn, la inițiativa unor călugări ruși fugiți din țara lor după reforma religioasă a patriarhului Nikon al Moscovei. El a fost cel care a făcut trecerea de la ritul vechi la cel nou, moment în care Biserica Rusă s-a scindat în două: „rascolnici” sau „vechii-credincioși” și „noii-credincioși”. Ulterior călugării se retrag în altă parte și ridică o altă biserică, unde actualmente e Mănăstirea Uspenia. Ajunge să devină mănăstire de maici în urma sosirii unei văduve bogate rusești care a adus cu ea câteva maici.
Deși în 1850 se confruntă cu inundațiile, revin cu întăriri din Rusia și astfel a luat naștere ceea ce se poate vedea acum. Așa că, vino și tu să o vizitezi!
Timp mediu de vizitare
*30
Program:
Adresă și contact:
DJ nr. 223A, sat Slava Rusă, com. Slava Cercheză, jud. Timiș
Contactează:
Vezi telefonCentrul Cultural Jean Bart din Tulcea (CCJBT) este una dintre cele mai importante clădiri ale orașului, adăpostind sub umbrela sa trei instituții distincte: Centrul de Cercetare, Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, Teatrul „Jean Bart”, plus Școala Populară de Arte și Meserii.
Rezervaţia naturală Beidaud este situată în comuna cu același nume și se întinde pe o suprafață ce măsoară peste 1000 de hectare.
Lacul sau Limanul Traian se află pe teritoriul comunei Cerna și mai este cunoscut ca Lacul Cerna.
Rezervaţia Dealul Bujorului din Cuciurova se află pe lista celor mai frumoase și prețioase arii floristice din țară.
Muzeul de Artă Orientală din Babadag este unul dintre obiectivele pe care probabil te-ai aștepta să existe în acest oraș, mai ales dacă arunci o privire la istoria regiunii.
Cetatea Halmyris este situată pe aria localității Murighiol din comuna cu nume omonim.
Stațiunea Mamaia este cea mai mare de pe litoral, pe locul al doilea urmând Eforie.
Stațiunea Eforie Nord este destinată atât pentru turiștii iubitori de mare, cât și celor care au nevoie de tratamentele puse la dispoziție de zona balneară de lângă lacul Techirghiol.
Stațiunea Costinești este o altă destinație renumită de pe litoralul Mării Negre, fiind în mod special preferată de categoria turiștilor tineri.
Stațiunea Vama Veche se află pe teritoriul comunei Limanu și este una dintre cele mai cunoscute destinații maritime.
Peștera „Sfântului Andrei” (30 noiembrie) este una dintre cele mai frumoase și concrete mărturii ale creștinismului de pe pământul românesc, aflându-se printre primele locașuri creștine.
Teatrul „Ovidius” sau Teatrul de Stat din Constanța (TSC) este una dintre cele mai de seamă instituții de cultură ale orașului.