Stațiunea Voineasa se află în comuna omonimă, așezată pe Valea Lotrului, la poalele munților cu același nume.
Aceasta a apărut ca urmare a construirii hidrocentralei Lotru-Ciunget în anul 1960 și o dată cu ea a luat naștere și stațiunea Vidra.
Datorită zonei semi-alpine, fiind situată la circa 650 de metri altitudine, aerul curat, pârtiile din sezonul rece, dar și peisajul superb din sezonul cald și zona atrăgătoare prin bogăția sa naturală sunt numai câteva motive pentru care turiștii aleg să vină aici.
De asemenea, datorită aerului nepoluat, bogat în ozon, ioni și aerosoli, e locul unde se pot trata afecțiuni respiratorii, nevroze, anemii, surmenajul fizic sau intelectual, bronșite și alte boli asemănătoare. În acest sens a fost realizată o bază de tratament care-i așteaptă pe toți cei care au nevoie de însănătoșire.
În plus, stațiunea deține și o zonă de agrement pentru turiștii dornici de relaxare sau distracție, pune la dispoziție drumeții, zone de pescuit sau vânat, în funcție de preferințele fiecăruia.
Așa că, adaug-o în plan și hai la Voineasa!
Timp mediu de vizitare
*240
Program:
Adresă și contact:
sat Voineasa, com. Voineasa, jud. Vâlcea
Website:
http://www.skividra.ro/Rezervația de bujori sălbatici din Pădurea Călugărească, a Academiei din Stoicănești se întinde pe o suprafață de circa 50 de hectare.
Mănăstirea Strehareți este adăpostită de orașul Slatina și datează din secolul al XVII-lea.
Casa memorială „Iancu Jianu“ (1787-1842) din Caracal e singurul obiectiv din țară care a fost înființat în amintirea unui haiduc, singurul de origine nobilă din Oltenia.
Muzeul Județean Olt se află în reședința de județ și a fost inaugurat în anul 1952 sub denumirea de Muzeul Raional Slatina.
Teatrul Național din Caracal este unul dintre edificiile emblematice ale orașului.
Biserica și Curtea Domnească din Caracal sunt un alt exemplu de obiectiv istoric din județul Olt.
Stațiunea Călimănești-Căciulata este o altă destinație turistică renumită din județul Vâlcea.
Cascada Apa Spânzurată este un alt obiectiv natural care atrage turiștii în județul Vâlcea.
Mănăstirea Hurezi se numără printre cele mai vestite așezăminte monahale de pe cuprinsul țării, reprezentative pentru stilul arhitectural brâncovenesc.
Lacul Gâlcescu este una dintre cele mai însemnate atracții naturale din cadrul Munților Parâng.
Muzeul de istorie din Râmnicu Vâlcea este adăpostit ca secție în cadrul Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”.
Salina Ocnele Mari este adăpostită de localitatea cu același nume. Este principala sursă a județului Vâlcea de unde se extrage sarea încă de pe timpurile dacilor.