Stațiunea Voineasa se află în comuna omonimă, așezată pe Valea Lotrului, la poalele munților cu același nume.
Stațiunea Călimănești-Căciulata este o altă destinație turistică renumită din județul Vâlcea.
Mănăstirea Hurezi se numără printre cele mai vestite așezăminte monahale de pe cuprinsul țării, reprezentative pentru stilul arhitectural brâncovenesc.
Lacul Gâlcescu este una dintre cele mai însemnate atracții naturale din cadrul Munților Parâng.
Salina Ocnele Mari este adăpostită de localitatea cu același nume. Este principala sursă a județului Vâlcea de unde se extrage sarea încă de pe timpurile dacilor.
Mănăstirea Cozia este un așezământ și complex monahal medieval vestit atât pe plaiurile județului Vâlcea, cât și pe cuprinsul țării.
Castrul roman Arutela este un alt monument istoric valoros din spectrul obiectivelor turistice vâlcene, fiind inclus în rândul acestora în anul 2004.
Stațiunea Băile Govora este una dintre destinațiile cunoscute ale județului Vâlcea care își are începuturile în secolul al XIX-lea.
Piramidele de pământ din Valea Stăncioiului constituie unul dintre monumentele naturii cele mai cunoscute și spectaculoase ale județului Vâlcea.