înapoi

Situl Arheologic Curtea Domnească

Situl Arheologic „Curtea Domnească” din orașul Vaslui este o altă destinație ce merită vizitată.

Este considerată ca fiind un simbol al orașului și recent a trecut printr-un amplu proces de restaurare în anul 2015.

Datează din perioada medievală, sub domnia a doi voievozi ai vremii: Alexandru cel Bun și Ștefan al II-lea, fiul său (a nu se confunda cu Ștefan cel Mare).

Din cadrul Curții Domnești fac parte ruinele vechii cetăți, biserica domnească „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” și situl arheologic.

Primele cercetări arheologice încep în 1942 și continuă până în jurul anilor '80.

Deși o perioadă îndelungată a stat în umbră, important e că în prezent este valorificată toată zona ce aparține de Curtea Domnească.

Astfel că, merită să se afle și acest obiectiv în planul tău de călătorie!

Adaugi "Situl Arheologic Curtea Domnească" în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 15 atracții turistice din Vaslui?
Reviews
  • Un loc mistic , plin de încărcătură spirituală , atât din punct de vedere istoric , cât și din punct de vedere religios . Fiind inițial Biserica Sfântul Ioan Botezătorul , biserică ctitorită de domnitorul Ștefan Cel Mare , în urma unor săpături arheologice se dovedește a fi curte domnească . Acest sit iese în evidență prin florile frumos amplasate , prin icoanele impunătoare ce sunt expuse afară de - a lungul zidurilor , prin spațiul verde și prin faptul că poți sta și contempla natura , dar în același timp poți asculta slujbele oficiate în interiorul Bisericii . Un loc pentru copii , având cuburi de construcție pentru joacă , un loc pentru tineri , dar și pentru cei vârstnici . Te încarci cu energie pozitivă , te încarci cu credință , și parcă ți se luminează chipul datorită acestui sit . Recomand , mai ales datorită Părintelui Mogoș , ale cărui slujbe le - am ascultat de când mergeam de mână cu mama la biserică , duminică de duminică și care a rămas același părinte , om blând și implicat !
  • Situl arheologic "Curtea Domneasca" este un obiectiv turistic care include ruinele din oras ce a fost costruit intre anii 1472-1490, cetatea a fost initial ridicata de Alexandru cel Bun, apoi lucrarile de extindere au fost realizate de Stefan cel Mare .
  • Situl arheologic "Curtea Domnească" este un obiectiv turistic ce îți induce o stare de relaxare și o liniște sufletească. Te poți plimba liniștit admirând Biserica Sfântul Ioan Botezătorul și ruinele cetății ce a fost ridicată de Alexandru cel Bun. Cel mai bun moment pentru o plimbare, este o seară de vară , când vrei să scapi de aglomerația orașului.
  • Merita văzut...
  • Pd
1h

Timp mediu de vizitare

*60

Program:

  • Duminică Nonstop
  • Luni Nonstop
  • Marți Nonstop
  • Miercuri Nonstop
  • Joi Nonstop
  • Vineri Nonstop
  • Sâmbătă Nonstop

Adresă și contact:

str. Ghica Vodă, mun. Vaslui, jud. Vaslui

    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.