înapoi

Muzeul Rădăcina Vrancei

Muzeul Etnografic „Rădăcina Vrancei” este o destinație care se află în comuna Bârsești, fiind înființat în anul 2010, la inițiativa unui țăran român, Costică Beșa.

Aici este un loc unde au fost colecționate o sumedenie de exponate reprezentative pentru tradițiile românești.

De asemenea, cei care vin la muzeu au și opțiunea de a putea descoperi povestea din spatele obiectelor expuse. Până în anul 2016 aceste povești erau împărtășite de însuși cel care a fondat acest univers popular. El însă a trecut la cele veșnice, având 75 de ani.

Dintre cele peste 500 de piese adunate în decursul a peste 10 ani de efort depus de moș Costică, cele care au reușit să atragă cel mai mult atenția au fost costumele populare. Apoi, instrumentele muzicale sau diversele obiecte care se foloseau la treburile casei de pe vremuri stârnesc și ele curiozitatea vizitatorilor.

Așa că, pășește și tu pragul acestui univers al folclorului vrâncean!

30min

Timp mediu de vizitare

*30

Program:

  • Duminică Nonstop
  • Luni Nonstop
  • Marți Nonstop
  • Miercuri Nonstop
  • Joi Nonstop
  • Vineri Nonstop
  • Sâmbătă Nonstop

Adresă și contact:

DN nr. 2D, sat Bârsești, com. Bârsești, jud. Vrancea

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.