înapoi

Stațiunea Lepșa

Stațiunea Lepșa sau „Mica Elveție” a Munților Vrancei, după cum mai este cunoscută, se află printre primele opțiuni ale turiștilor care aleg să vină în acestă zonă.

Alături de atracțiile naturale pe care le găzduiește acest meleag, un alt punct important al stațiunii îl reprezintă și păstrăvăria de aici, deschisă din anul 1955. Aceasta este furnizorul principal pentru bucătăriile restaurantelor zonei, dar nu numai. Păstrăvul în cetină de brad sau în saramură reprezintă specialitatea de bază a localnicilor. De asemenea, doritorii au și posibilitatea achiziționării peștelui direct de la păstrăvărie.

În cadrul stațiunii sunt puse la dipoziție unități de cazare și zone de agrement, fiind un loc ales pentru liniște și natură.

Poți opta pentru drumeții pe munte, vizitarea destinațiilor naturale sau a obiectivelor turistice din apropiere.

Se spune că balada „Miorița” a fost inspirată de aceste plaiuri, așa că îți propun să pui în plan această „gură de Rai” a județului Vrancea!

Adaugi "Stațiunea Lepșa" în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 15 atracții turistice din Vrancea?
4h

Timp mediu de vizitare

*240

Program:

  • Duminică Nonstop
  • Luni Nonstop
  • Marți Nonstop
  • Miercuri Nonstop
  • Joi Nonstop
  • Vineri Nonstop
  • Sâmbătă Nonstop

Adresă și contact:

sat Lepșa, com. Lepșa, jud. Vrancea

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.