Parcul Natural Golul alpin Făgăraș măsoară circa 7.000 de hectare și se află în partea nordică a Munților Făgăraș, în zona glaciară principală a acestora. Datorită acestui lucru, aici întâlnim forme de relief specifice, precum căldări sau lacuri glaciare (Bâlea e printre cele mai cunoscute, Avrig, Călțun, Doamnei, etc.) ori morene. Golul alpin se întinde între vârfurile Podragu și Suru, care depășesc 2.000 de metri altitudine. Este recunoscut oficial ca rezervație naturală și arie protejată prin lege în anul 2000. Parcul este de un pitoresc deosebit, fiind un punct de atracție important, ca un energizant natural, pentru toți turiștii și călătorii care îndrăznesc să îl viziteze.
Cu alte cuvinte, acest parc trebuie să fie prezent în planul tău de călătorie și să mergi să-i admiri frumusețile, să te încarci de liniștea naturii!
Timp mediu de vizitare
Program:
Adresă și contact:
com. Cârțișoara, jud. Sibiu
Sângeorz-Băi este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe meleagul bistrițean.
Castelul contelui Bethlen de la Arcalia este unul dintre cele mai cunoscute de pe teritoriul bistrițean.
Locul preferat de vânătoare al lui Ceauşescu din județul Bistrița-Năsăud se află în Munții Călimani, într-o pădure unde este cabana de la Dealul Negru.
Valea Vinului este singura localitate din Parcul Național Munții Rodnei .
Pianu de Jos nu are cel mai mare pian din țară, dar are cel mai mare teren natural de golf din România.
Teatrul de Păpuşi „Prichindel”. 8 actori, 6 oameni care lucrează pentru scenă, 3 persoanepentru marketing, 4 responsabili de bani, de acte și de echipă și 5 inși care se ocupă de aprovizionare, producție și administrație.
Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” are o suprafață de 21 de hectare și cu peste 12.000 de specii de arbori, fiind înființat în 2001.
Mănăstirea Oașa, aflată la peste 1200 metri altitudine, în Munții Șureanu, între păduri de conifere și la destui kilometri depărtare de prima așezare omenească.
Izbucul Tăuzului are o suprafață de circa un hectar, aflându-se pe aria teritoarială a comunei Arieșeni, satul Hodobana din Munții Bihorului
Rezervaţia Detunatele din Munţii Apuseni este un alt loc mirific al județului Alba.
Transfăgărășanul este cunoscut ca cea mai spectaculoasă rută care străbate Carpații Meridionali (DN7C), fiind botezat „drumul din nori”.