Mănăstirea Oașa, aflată la peste 1200 metri altitudine, în Munții Șureanu, între păduri de conifere și la destui kilometri depărtare de prima așezare omenească, îi invită pe toți oamenii să guste din oaza de bucurie și liniște duhovnicească de aici.
Având în apropiere un lac de acumulare (barajul Oașa) ce aparține de Văii Frumoasei, oferă un pitoresc deosebit, care e imposibil să nu-ți rămână în memorie.
Construită relativ recent, biserica din lemn a fost pictată în anii '80 de un pictor bucovinean.
La început era alcătuită dintr-o obște mică de maici, dar ulterior s-a schimbat cu una de călugări pentru că era greu accesul la mănăstire.
Poartă două hramuri, cel al „Adormirii Maicii Domnului”, de pe 15 august, și al „Sfântului Mare Mucenic Pantelimon”,sărbătorit pe data de 27 iulie.
Asociații precum ATOR sau ASCOR organizează tabere la mănăstire în perioada Crăciunului.
Se spune că „e musai să petreci un Crăciun aici”, datorită frumuseții activităților care-i așteaptă pe tineri, a locului și a anotimpului. Toate acestea cumulate fac din această perioadă un timp de taină, trăit într-un mod cu totul diferit.
Însă, indiferent de sezonul în care alegi să vii aici, vino!
Timp mediu de vizitare
Program:
Adresă și contact:
DJ nr. 704, sat Șugag, com. Șugag, jud. Alba
Contactează:
Vezi telefonSângeorz-Băi este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe meleagul bistrițean.
Castelul contelui Bethlen de la Arcalia este unul dintre cele mai cunoscute de pe teritoriul bistrițean.
Locul preferat de vânătoare al lui Ceauşescu din județul Bistrița-Năsăud se află în Munții Călimani, într-o pădure unde este cabana de la Dealul Negru.
Valea Vinului este singura localitate din Parcul Național Munții Rodnei .
Parcul Național Munții Rodnei se află pe teritoriul județelor Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Pianu de Jos nu are cel mai mare pian din țară, dar are cel mai mare teren natural de golf din România.
Teatrul de Păpuşi „Prichindel”. 8 actori, 6 oameni care lucrează pentru scenă, 3 persoanepentru marketing, 4 responsabili de bani, de acte și de echipă și 5 inși care se ocupă de aprovizionare, producție și administrație.
Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” are o suprafață de 21 de hectare și cu peste 12.000 de specii de arbori, fiind înființat în 2001.
Izbucul Tăuzului are o suprafață de circa un hectar, aflându-se pe aria teritoarială a comunei Arieșeni, satul Hodobana din Munții Bihorului
Rezervaţia Detunatele din Munţii Apuseni este un alt loc mirific al județului Alba.
Peştera Huda lui Papară se află în Masivul Bedeleu, în grupa Munților Trascău, fiind în topul destinațiilor la superlativ din Apuseni.
Transfăgărășanul este cunoscut ca cea mai spectaculoasă rută care străbate Carpații Meridionali (DN7C), fiind botezat „drumul din nori”.