Cetatea Carașova se află în localitatea și Cheile cu același nume, fiind ridicată pe culmea Gradului.
Mănăstirea „Piatra Scrisă” din comuna Armeniș este un obiectiv religios care poartă în spate un istoric interesant.
Pârtiile din Munții Semenic și stațiunea montană cu același nume sunt o variantă potrivită mai ales pentru sezonul rece.
Muzeul Banatului Montan este unul dintre obiectivele turistice de seamă ale Reșiței.
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, aflat în Munții Anina, se întinde pe teritoriul a două orașe (Anina și Oravița) și a șase comune, având o suprafață de peste 36.000 de hectare.
Peștera cu oase o destinație valoroasă in județul Caraș-Severin, care se află lângă localitatea Anina.
Tunelul Dragostei este un alt obiectiv foarte cunoscut al județului Caraș-Severin.
Parcul Național „Porțile de Fier” face parte tot din Defileul (Clisura) Dunării, aflându-se în apropiere de Cazane.
Cazanele Dunării fac parte din Defileul Dunării și sunt împărțite în două sectoare: Cazanele Mici și Cazanele Mari.
Muzeul Locomotivelor cu abur se află în zona Triaj din Reșița și reprezintă una dintre cele mai atractive destinații.
Parcul cu mori de apă se află în Valea Almăjului, la poalele munților cu același nume și cele 22 de mori se întind pe o suprafață de trei kilometri, a localității Eftimie Murgu (înainte se numea Rudăria).
Stațiunea Băile Herculane e una dintre cele mai cunoscute destinații bănățene.
Lacul Dracului este o altă destinație de poveste de pe plaiul bănățean.
Lacul Ochiul Beiului este o altă minunăție a naturii bănățene, care se află tot în rezervația naturală Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.
Cascada Bigăr se află în topul celor mai spectaculoase cascade din țară și, inclusiv, de peste hotare.
Situl arheologic de la Cornești datează de peste trei milenii, adică din Epoca Bronzului.
Mănăstirea Partoș este un așezământ care datează de la fianalul secolului al XVI-lea.
Parcul Rozelor este cunoscut și ca Parcul Trandafirilor, fiind un alt spațiu verde drag al timișorenilor.
Fabrica de bere este un alt obiectiv timișorean pe care poți să-l treci rapid în agendă!
Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara este unul dintre spațiile verzi preferate de timișoreni și nu numai.
Domul Romano-Catolic din Timișoara este un alt obiectiv maiestos din centrul orașului de pe Bega.
Muzeul Satului Bănățean este o altă destinație reprezentativă a județului Timiș, dar mai ales a Banatului.
Palatul Dicasterial este o altă clădire simbol a Timișoarei, care atrage atenția prin imensitatea construcției.
Catedrala Mitropolitană a Banatului din Timișoara este imposibil să îți scape din vedere când vei ajunge aici.
Lacul Surduc este una dintre cele mai cunoscute destinații ale județului Timiș, fiind ales ca loc de relaxare de mulți turiști, mai ales vara.
Peștera Albastră sau Peștera Pietroasa (după cum mai este cunoscută) se află în apropierea localității cu același nume.
Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică din Lugoj a luat naștere datorită inițiativei unui episcop și a unui canonic greco-catolici (Victor Mihali de Apşa și Ioan Boroş), plus a două cadre didactice (profesorul Traian Simu şi învăţătorul Ioan Stratan) la începutul secolului al XX-lea.
Băile Călacea reprezintă o altă atracție balneo din județul Timiș. Dacă în stațiunea Buziaș apele sunt bogate în fier, cele de la Calacea au un conținut ridicat de bicarbonat și sodiu.