înapoi

Degustare vin la Crama Bucium ( 1949 )

Crama Bucium, adăpostită de una dintre cele șapte coline ale Iașiului, se află și pe lista locurilor potrivite pentru degustarea unui vin specific acestei zone. Deși istoria propriu-zisă a cramei începe la mijlocul secolului al XX-lea, vița-de-vie este prezentă pe aceste meleaguri încă din vremea domnitorului Ștefan cel Mare.

Începând cu anii '70 apar pe piață diverse vinuri din soiul Muscat Ottonel, dar se produc și Merlot sau Fetească.  Pentru a crea o experiență completă trebuie să știi că aici este găzduită o Vinotecă, un muzeu, două săli de degustare: Sala Fresca și Sala Rustică și un magazin de suveniruri. De asemenea, pentru doritori sunt puse la dispoziție patru opțiuni de vizitare și degustare, împărțite în funcție de preț.

Crama Bucium poate fi locul care să-ți desăvârșească periplul prin Iași, alături de aroma unui vin liniștit, așa că, merită să o incluzi în plan!

Adaugi "Degustare vin la Crama Bucium ( 1949 )" în călătoria ta?
Ce ai vizita dintre cele 125 atracții turistice din Iași?
Reviews
  • Mia placut ! O prezentare cu simtul umorului o degustare reusita si o explicatie pe intelesul tuturor . felicitari !
  • Frumos si gustos !
  • Recomand cu caldura o vizita la crama Bucium. Desi nu este de marimea cramelor Cricova sau Milesti, oamenii sunt profesionisti, iar persoana care ne-a prezentat noua crama si ne-a făcut degustarea un adevarat profesionist, îndrăgostit de meserie si pasionat de vinuri.
  • Nostalgie...
  • Excellent place for a wine tasting !

Intrare cu plată

15 lei/persoană
2h

Timp mediu petrecut

Parcare:

fără plată

* Parcare fără plată cu 5 locuri în fața agroindustralei Bucium.

Program:

  • Duminică Închis
  • Luni 09:00 - 18:00
  • Marți 09:00 - 18:00
  • Miercuri 09:00 - 18:00
  • Joi 09:00 - 18:00
  • Vineri 09:00 - 18:00
  • Sâmbătă Închis
*

Pentru vizitare e recomandat să sunați înainte și să stabiliți toate detaliile cu persoana de contact a cramei.

Adresă și contact:

str. Fundac Plopii Fără Soț nr. 18-22, mun. Iași, jud. iași

Contactează:

Vezi telefon
    Arată-mi sugestii din Moldova:

Iți recomandăm în Iași următoarele locații :

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Iași ( 1628 )

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești

Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia Iași ( 1645 )

Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica Dubălari ( 1803 )

Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica Zlataust ( 1638 )

Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica Sfântul Andrei Iași ( 1794 )

Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.