Casa memorială Vasile Pogor se află pe lista destinațiilor culturale, adăpostind Muzeul Național al Literaturii din Iași.
Este ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, în stil clasic, cu ferestre înalte, care sunt o sursă generoasă de lumină.
De asemenea, este locul pe unde s-au perindat marile personalități ale literaturii clasice românești, fiind inima Junimii și a Convorbirilor literare. Aici s-au citit multe dintre operele care acum se studiază în școli, scrise de Slavici, Eminescu, Creangă, Alecsandri, Maiorescu și alții. Această mișcare intelectuală a avut un impact atât la nivel intelectual, cât și istoric, fiind promotorii României moderne.
În iarna anului 1972 devine muzeu, cu peste 20.000 de piese expuse. Între 1994-2006 este restaurată și găzduiește numeroase evenimente culturale.
Un detaliu mai puțin știut este că s-a numărat printre primele locuințe ieșene iluminate electric.
Prin urmare, merită să o vizitezi și tu, descoperind o fărâmă din istoria literaturii române!
Timp mediu de vizitare
*45
Parcare:
fără plată
Program:
Momentan este închis pentru renovare.
Adresă și contact:
str. Vasile Pogor, nr. 4, mun. Iași, jud. Iași
Email:
muzeul.literaturii@gmail.comContactează:
Vezi telefonBiserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.
Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.
Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).
Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.
Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.