Lacul Chirița este o atracție mai puțin cunoscută, aflată între localitățile Dancu și Valea Lungă ale comunei Holboca.
Este un lac de baraj artificial, pe care-l poți observa la ieșirea din Iași, după aeroport sau după cartierul Dancu. Se întinde pe o suprafață de 78 de hectare și reprezintă una dintre sursele de apă potabilă pentru oraș. Din acest motiv sunt interzise scăldatul ori pescuitul.
Numele de duce cu gândul la piesa de teatru scrisă de Vasile Alecsandri iar râul pe care a fost format poartă aceeași denumire. În plus, luciul lacului este protejat prin lege, iar din anul 2000 se află pe lista rezervațiilor naturale. De asemenea, este recunoscut și ca monument al naturii.
Se pot observa și câteva lebede, alături de alte păsări care trăiesc aici.
Așadar, o poți adăuga și tu în plan și să faci o plimbare pe malul lacului, într-o zi frumoasă de vară!
Timp mediu de vizitare
*45
Parcare:
fără plată
Program:
Adresă și contact:
Dj nr. 249 C, sat Valea Lungă, com. Holboca, jud. Iași
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și ea în rândul ctitoriilor domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, fiind ridicată în 1628.
Conacul Carp din Țibănești a fost ridicat în 1820 de către bunicul lui Petre P. Carp, boierul Ion, după ce zidise și biserica din apropiere.
Biserica Vovidenia din Iași datează din jurul anului 1645 și poartă hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Biserica „Ziua Crucii” ( Dubălari ) din Iași este zidită în anul 1803, fiind ctitorită de breasla dubălarilor ( sau tăbăcarilor, cei care lucrează cu pielea animalelor ).
Biserica „Zlataust” din Iași este un alt locaș cu istorie, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, ce a fost ridicat în 1638 într-o singură lună.
Biserica „Sfântul Andrei” datează din 1794 și a fost zidită pentru a înlocui o veche și mare biserică din lemn.